(…) Tu ai observat vreodată urmele de iarbă călcată de dans? Desculţ în firele umede, vibraţia ţi-a dat cumva fiori în tălpile arse de tumultul vieţii?…
(…) Cântam la o chitară surdă pentru lume, dar gălăgioasă pentru mine, pentru trupul vibrant în care mă regăseam acum. În acest extaz al unei fiinţe străbătute de alte dimensiuni, una dintre coardele reale ale chitarei mele rupse tăcerea şi se străpunse de mâna mea congestionată de mişcarea degetelor pe întreg ansamblul de coarde. “Ei, na! Acum ce-ţi veni? Te rupse-şi la vocea necunoscutului…”, îmi zise-i eu în pustnicia momentului. Şi m-am oprit. Am lăsat chitara deoparte, gândindu-mă că voi reveni la ea spre a o repara cu talentul meu de meşteşugar. Momentul era prea important spre a nu continua jurnalul călătoriei şi oportunitatea de a accesa alt instrument şi poate, de ce nu, o altă călătorie astrală?
(…) Odată intrată pe tărâm orientalo-francez, m-am izbit de o candoare a vibraţiei locului. Sudul Franţei este tot ce poate fi mai frumos: este un chip reflectat într-o oglindă de dimensiuni gigant, marea… Marsilia îmi apare ca un chip de femeie conştientă, lipsită de conflictul de gen, neîngrădită, liberă, independentă, stilată dar cu doza necesară, ideală aş putea spune, de nonşalanţă gândită, reflectată, un nonconformism şi o nebunie armonios controlate. Izul francez mi-a luat aerul într-un instant, fenomen pe care cu greu l-am putut controla. Din bătaia tobelor de moment, am dat glas unui cânt vibraţional de mantre ale maeştrilor Zen, care îmi amintea de fascinaţia lui Ravel pentru Spania şi pentru al său “Bolero” divin. Aici mă regăseam şi eu acum: între două lumi fascinante, venită dinspre o Spanie mai dură, de sfredelire a solurilor, către o Franţă care tăia văzduhul cu aroma câmpurilor sale de lavandă. Mă îmbăiam acum în lumina puternică a mării picurată cu parfum mov…
fragment din Pagini de jurnal ~ Repetiţii şi exerciţii de limbaj…
©Ana-Lucreţia Nedelcu (LiterAnART) – 27.05.2017
premiul II in cadrul concursului literar UNIFERO – Piatra-Neamt 2017
(Uniunea Internationala a Femeilor Romane)
Advertisements Share this: