O minciuna nevinovata
Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli.
În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.
Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?
Recenzie:
Am fost cu adevărat încântată să încep această carte. Mi-a plăcut foarte mult primul volum și abia am așteptat să-l citesc si pe acesta. Nu sunt sigura dacă așteptările mele erau mari, dar nu m-am atasat foarte tare de personajele principale. Cu toate acestea, K.A. Tucker e o scriitoare uimitore. O minciună nevinovată este povestea lui Livie Cleary, sora lui Kacey. Livie nu numai că si-a pierdut parintii, dar aproape și-a pierdut și sora si asta a facut-o sa se maturizeze la o vârstă fragedă. Livie încearcă să urmeze calea pe care părinții ei o aprobă, devenind copilul “perfect”.Urmărind visele părinților ei, Livie se îndreaptă spre Princeton.
Majoritatea demonilor lui Kacey au fost ,adormiti’ si acum toți ochii se îndreaptă spre Livie, pentru că nimeni nu poate fi atât de perfect și nu poate crăpa la un moment dat. Dr. Stayner, terapeutul foarte neconvențional al lui Kacey, o îndruma pe Livie nerenuntand nici când Livie pleacă din Miami pentru Princeton.
El continuă să încerce să o facă pe Livie să se uite altfel la viața ei, să se asigure că toate deciziile pe care le ia sunt pentru că vrea și nu pentru că ea duce viața pe care crede că părinții ei ar fi așteptat-o. Deci, cu sfatul ca a gresi este omenesc, Livie începe colegiul.
Am fost extrem de încântata să vad lumea prin ochii lui Livie, dar de îndată ce am început ,am realizat că poate nu va fi responsabila fata buna. Poate că va deveni puțin asemănătoare surorii ei și va fi lăsată liberă. Livie nu este ceea ce credeam că va fi. A făcut tot ce credeam că personajul ei ar face bine si mi-a plăcut foarte mult. Am tendința să simt emoțiile oamenilor și să mă concentrez asupra nevoilor lor, iar Livie este un suflet sensibil. Eram încântata să o văd ca nu isi mai plănuieste fiecare moment.
Îmi plac băieții răi care sunt într-adevăr suflete pierdute și tulburate, iar Ashton m-a făcut să mă rătăcesc, să mă îndoiesc și să simt. Tucker are acest talent de a îndepărta straturile personajului și expune inimile lor. În timp ce personajele ei sunt tulburate, ador că le înconjoară cu personaje puternice, le arată părțile lor nobile și include ajutor profesional. Aceasta a fost o poveste dulce și am consumat-o repede
Livie e blocată într-o iubire complexa – Ashton, baiatul rau dar bun sau Conner, tipul perfect pe care părinții ei l-ar aproba. Care este calea pe care este dispusă să o urmeze – dorinta părinților ei sau a ei?
Nu cred că “triunghiul iubirii” a fost bine structurat. Nu sunt sigura, dar pur și simplu nu mi-a plăcut deloc. Un alt lucru care nu mi-a placut la aceasta carte este infidelitatea. Aproape întotdeauna ruinează povestea pentru mine. De ce am început să citesc când știam asta? În primul rând, am cerut acest titlu înainte să știu despre infidelitate. În al doilea rând, am fost sigura că povestea a fost foarte bună în ciuda acestui aspect.
Deci da, sună ca o rețetă pentru dezastru, dacă cineva inseala, nu? Ei bine, cred că autoarea a făcut o treabă minunată in ciuda infidelitatii. A transmis naivitatea lui Livie, prin aspectul varstei sale. Livie face greșeli, greșeli stupide, dar sunt realiste “fiind mici” și nu sunt făcute cu intenții răutăcioase. Livie intenționează pe deplin să stea departe de Ashton, iar Ashton departe de Livie, dar aceștia ajung împreună, iar chimia și conexiunea lor e incredibila.
Nu spun că sunt de acord sau chiar condamn ceea ce s-a întâmplat, dar nu trebuie întotdeauna să îmi placa acțiunile sau comportamentul personajelor pentru a mă bucura de poveste. Dacă înțeleg motivele deciziilor lor, pot uita după ele. Am făcut-o cu Livie și Ashton. Ei au avut grijă atât de mult unul pentru celălalt si aveau nevoie să-și sorteze problemele!
Per total, am găsit cartea bine scrisă. Nimeni nu este perfect, indiferent cât de tare încearca. Livie a trebuit sa accepte acest lucru. Mă așteptam la mai multă furie. O minciuna nevinovata mi-a placut foarte mult si abia astept să citesc următoarea carte a seriei.
Cartea O minciuna nevinovata a fost oferita colegei noastre, Mirela, pentru recenzie de catre Cartepedia careia ii multumim. Daca doriti sa luati acasa cartea O minciuna nevinovata o puteti face cu un Click AICI
Share this:
Related articles