Rate this book

Zilele Regelui (2008)

by Filip Florian(Favorite Author)

3.9 of 5 Votes: 2

languge

English

genre

Historical Fiction

publisher

Polirom

review 1: Pentru mine, Filip Florian e un scriitor paradoxal si ciudat, din punctul de vedere al perceptiei, dar cu siguranta interesant. Spun asta pentru ca "Zilele regelui" e a doua carte de el pe care am incercat s-o citesc, insa, spre deosebire de "Toate bufnitele" (una dintre cele trei carti pe care le-am abandonat in cariera-mi de cititor incercat), cartea prezenta e o mica bijuterie romanesca, asa cum remarca si Radu Cosasu pe coperta patru. Pe fondul unor evenimente istorice reale (venirea printului Carol in tara, intrigile politice, lovitura de stat esuata in farsa de la Ploiesti, Razboiul de Independenta, Proclamarea Regatului), autorul brodeste o intreaga tesatura epica, nici prea complicata, dar nici prea facila, reusind (cu mare succes, zic eu!) sa creioneze o veritabil... morea fresca citadina (ca sa nu spun sociala, ar fi prea mult) a Bucurestiului de la inceputul statului roman modern. In mod cert, acesta este (si) un roman de atmosfera, care surprinde inteligent si liric, pe alocuri, o fata a Romaniei dintr-o perioada cand tara "se facea".Pe de alta parte, "Zilele regelui" este si romanul unui fals personaj principal, titlul fiind deliberat inselator, el explicandu-se abia in ultima fraza (superba!) a cartii, ceea ce mi-a adus aminte de "artificiul" similar genial gasit de Marquez la "Dragostea in vremea holerei". Si pentru ca tot am ajuns la referinte scriitoricesti, romanul musteste de pasaje realist-magice, precum cele care-l au in centru pe motanul Siegfried si ale lui "epistole" trasate cu ghearele in tapiteria fotoliilor, dar si diverse descrieri ce contribuie la atmosfera generala a romanului. Mai mult, am observat si anumite influente provenite din opera lui Saramago, regasite, precum la marele portughez, in unele comentarii apodictice sau sententioase ale naratorului, dar puse "in carca" personajului principal, doctorul Joseph Strauss: "Nu se indoia ca un rege e un rege, chiar daca se cheama domn sau domnitor, dar, inainte de toate, un rege e un barbat". La un cu totul alt nivel, acesta este intr-o masura si romanul unei deveniri, anume cea a adevaratului personaj principal, dr. Strauss, care dintr-un pierde-vara, client al bordelurilor nemtesti, ajunge in Romania, urmandu-si inaltul pacient, viitorul rege, si-si face un rost, deschizandu-si un cabinet pe Lipscani, la nr. 18, insurandu-se cu o sarboaica, cu care are si un copil crescut si educat in trei limbi si civilizatii. Personajul e perfect construit si fixat, credibil, dilema pe care o traieste la un moment dat si disponibilitatea-i de a-si risca mariajul doar pentru a pastra un secret incomod (in primul rand pentru el, mai putin pentru cel care e vizat de secret si n-are habar) dand o masura a caracterului sau mai mult decat corect, loial, dispus la sacrificii. Desi pleaca din postura unuia aflat in umbra si totala dependenta a ilustrului sau pacient, dr. Strauss devine pe nesimtite pilonul de baza al intregii constructii epice. Una peste alta, n-as vrea sa spun vorbe mari, cum ca e unul dintre cele mai bune romane scrise de un roman pe care le-am citit vreodata (si nu-s putine), nici ca Filip Florian e o speranta si o mostra ca inca mai exista gen epic (valoros!) in literatura romana, ci doar ca in cazul meu a fost una dintre acele lecturi la finalul careia am scos un pios "wow!" si a carei ultima fraza mi-a produs acel frison placut pe care, este lucru stiut, numai cartile cu adevarat bune si mari au puterea sa-l provoace.
review 2: Zilele regelui promitea multe ca subiect: un roman istoric, despre primul rege al Principalelor Unite, Carol I. Subiectul era interesant atât ca radiografie a momentului istoric, a vieții noastre politice și a Bucureștiului pe cale de modernizare, cât și ca incursiune în personalitatea principelui german și mai ales în procesul delicat de devenire a unui rege. Cel puțin așa părea asumată miza cărții.Din păcate romanul însă se pierde repede. Nu e de vină găselnița introducerii în rol principal a unui personaj secundar, dentistul berlinez Joseph Strauss, care la invitația prințului acceptă să se mută într-o țară străină. Procedeul era avantajos. Problema e că autorul nu scrie pentru a spune o poveste, ci invers, spune pe alocuri o poveste doar ca să aibă prilejul de a compune fraze meșteșugite, a căuta imagini îndrăznețe, a șoca cu vreo metaforă mai neașteptată, a compune pe alocuri febril. Ca atare, subiectul devenirii regelui rămâne aproape cu totul la buna credință și imaginația cititorului, detaliile epocii și ale intrigilor de la București puse cap la cap ajung cam cât pentru o povestire mai răsărită, toate personajele sunt de butaforie, iar singurul viu și surprinzător e motanul dentistului, ale cărui gheare ascuțite scriu în tapițeria mobilei povești emoționante de dragoste, ode fierbinți și exaltate. În rest plictiseală, și regretul unei cărți doar cu cap și coadă, fără conținut.Cât despre frazele meșteșugite, care e clar că îi plac atât de mult scriitorului, iau la întâmplare (mă jur!) două exemple și vă las pe voi să le judecați șfichiuirile semețe și licăririle deșarte:“Degetele lui, ca zece şerpi micuţi, s-au rotit pe gambe şi coapse, s-au culcuşit în pliurile şoldurilor şi la subţiori, s-au răsucit prin cîrlionţii vopsiţi în mov (sub osul pubian, unde şerpişorii s-au prelins peste vizuini jilave, le-au adulmecat, dar nu s-au strecurat înăuntru), au şfichiuit cu cozile sfîrcuri, zece sfîrcuri, s-au încolăcit în jurul lor şi şi-au luat la revedere. Înainte de a-şi lipi nările de cel de-al unsprezecelea sfîrc, cel mai mare şi mai semeţ din cîte pomenise, Joseph Strauss a urinat îndelung în oala cît un ceaun găsită după perdea. Apoi, cu biografie cu tot, s-a adîncit între pulpele Rosei, încercînd să-şi lepede acolo trecutul.”“Dar mai întîi, ca dintr-un ibric găurit, au picurat destui stropi de sinceritate, stropii s-au strîns într-un ochi de apă, mic, oval, licăritor în tihna amiezii, iar apa a prins s-o ia la vale, pe podele, un firişor subţire şi curat, un lichid care se zărea şi nu se zărea, fiind alcătuit, printr-un capriciu al chimiei, numai din vise, dezamăgiri, speranţe, răni, presupuneri şi deşertăciuni. “Eu personal aș zice pas. less

Download links for: Zilele regelui

Advertising