Lucian Boia este unul dintre istoricii români la modă în această perioadă (titlurile lui sunt în topul vânzărilor editurii Humanitas în 2017). Şi întrebarea este, firesc, de ce?
Răspunsul evident – fiindcă are o abordare comercială. Volumele lui, de mici dimensiuni, structurate ca un mix de relatări istorice şi interpretări personale, ce folosesc un limbaj nesofisticat, uşor de înţeles, sunt accesibile publicului larg. Din acest punct de vedere, aceeaşi oralitate a stilului am mai întâlnit-o doar la „Moş”Neagu Djuvara…
Şi de-aici problema: celebritatea lui Boia este şi principalul motiv al criticilor pe care le primeşte. E comercial, deci nu poate decât să-şi păcălească audienţa cu o răstălmăcire simplistă şi comodă a faptelor.
Personal, mi-e greu să cred. La fel cum mi-e greu să-i ofer 100% credit pentru tot ceea ce am citit. La un moment dat, diferenţa dintre ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce consideră Boia că s-a întâmplat devine foarte greu de depistat. Până la urmă, însă, asta e menirea istoricului: să treacă informaţiile prin propriile sale filtre. Altfel, ar rămâne un simplu cronicar, iar valoarea adăugată oferită cititorului ar fi mult diminuată.
Aşadar, Boia nu este perfect. Dar este pertinent în ceea ce spune – devenind o sursă de informaţii validă despre o perioadă cunoscută publicului tânăr doar din auzite. Iar Strania istorie este edificatoare în ceea ce priveşte paradoxalul „experiment” al comunismului românesc.
Advertisements Share this:…ţara cu cei mai puţini comunişti a devenit ţara cu partidul comunist cel mai numeros; […] o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime, până într-atât încât s-a despărţit mai greu de comunism ca oricare alta; […] după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puţin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu printr-o revoluţie sângeroasă (singura de acest gen în spaţiul comunist) – împotriva lui Ceauşescu, dar nu neapărat împotriva alcătuirilor comuniste; […] pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluţie „anticomunistă” s-a prelungit prin cea mai lentă şi mai incompletă desprindere de comunism!
