Dintre toti oamenii pe care Dumnezeu i-a zidit si Seitan i-a ispitit sa se abata de la calea cea dreapta, numai cativa au descoperit Miezul universului – locul unde nu exista nici bine si nici rau, nici trecut si nici viitor, nici “eu” si nici “tu”, nici razboi si nici pricini de razboi, doar o mare liniste nemarginita. Ce-au aflat acolo era atat de minunat, incat le-a pierit graiul.
Milostivindu-se de ei, ingerii le-au dat de ales. Daca voiau sa-si recapete graiul, atunci trebuiau sa uite tot ce vazusera, chiar daca ceva ca o lipsa avea sa le ramana adanc inradacinat in suflet. Totusi, daca voiau sa-si aminteasca frumusetea, atunci mintile aveau sa li se tulbure, astfel incat sa nu mai poata deosebi adevarul de nalucire. Asa ca putinii oameni care au nimerit in acel loc tainic, ce nu era trecut pe nicio harta, s-au intors fie tanjind dupa ceva, nu-si dadeau seama ce, fie cu o puzderie de intrebari pe buze. Cei care jinduiau dupa implinire de sine aveau sa fie numiti “iubitorii”, iar cei care nazuiau la stiinta – “invataceii”.
…………….
Ucenicilor de pretutindeni – nimeni nu ne-a spus ca iubirea e mestesugul cel mai greu de deprins.
Sursa: Elif Shafak – Ucenicul arhitectului
Advertisements Rate this:Share this:
