- Titlu: Regele tuturor sălbăticiunilor
- Autor: Maurice Sendak
- Ilustrator: Maurice Sendak
- Editură: Arthur
- Colecție: Vlad și cartea cu genius
- Ediție: Copertă cartonată
- Număr pagini: 40
- Traducător: Roxana Jeler
- Publicată în 2014
- Medaliată Caldecott
Pe cât este de simplu mesajul, pe atât de controversată a fost cartea asta la timpul la care a fost scrisă (și acum cred că este, în oarecare măsură). Acum, când sunt și eu părinte, observ și experimentez (și încerc să limitez) tendința adulților de a „prea” analiza anumite cărți și ilustrații și a presupune că acestea vor afecta într-un fel sau altul pe copii. Nu generalizez fiindcă, desigur, anumite lucrări chiar se pretează la „asta-nu-o-citim-fiindcă-se-va-speria-si-va-visa-urat-mult-timp-de-acum-inainte”.
În cazul de față însă nu mi se pare că aceasă carte este de evitat. Sunt ferm convinsă (de fapt sper, dar trebuie să impresionez cumva vizitatorul de aici, nu?) că „va prinde” citită după 3 ani.
Max, eroul principal, și-a pus într-o seară costumul de lup și a început să alerge prin casă cu o furculiță în mână. Mama lui îl ceartă, numindu-l „sălbăticiune”, și îl trimite în camera sa fără cină. Mai departe, camera lui începe să se transforme și Max pleacă peste mări și țări, călătorind „aproape un an”, până ajunge în țara sălbăticiunilor (unde devine rege). Acolo începe, la comanda sa, un tărăboi sălbatic – de care însă copilul se plictisește relativ repede. I se face dor de casă și pornește într-o altă lungă călătorie, ajungând în camera lui care era așa cum o lăsase, cu o mică excepție: îl aștepta cina caldă.
La o privire superficială a cărții am putea spune că e una total nepotrivită pentru copii (din perspectiva noastră de adulți). Atitudinea copilului față de mamă și a mamei față de copil nu e cea mai fericită, dar (să recunoaștem) este des întâlnită. Iar crearea unor lumi fantastice de către copii e un lucru foarte obișnuit, plecând de la întâmplări cotidiene. În aceste lumi fantastice ei dictează totul, ei pot decide. Câți dintre noi nu s-au retras în propria imaginație când erau mici? Câți nu am făcut corturi din pături, ne-am improvizat plute sau fortărețe? Cu toate astea, la un moment dat, cu toții am simțit nevoia să ne întoarcem la cele cunoscute, la dragostea părintească.
Mie cartea mi s-a părut o frântură de realitate. Copiii fac uneori și obrăznicii, au momente în care nimic nu îi mulțumește, în care părinții „nu se pot înțelege cu ei”. În același timp, mi se pare chiar o carte frumoasă – nicidecum grotească.
O variantă read aloud a cărții care mie îmi place teribil o puteți viziona/asculta aici:
În plus, în 2009 s-a făcut și un film. Încă nu am apucat să îl văd, însă e pe lista scurtă.
În concluzie, cartea merită cumpărată și citită micuților. Lecturi plăcute!
Advertisements Share this:
