Nu exista in cariera niciunui pilot atat de multe momente de virtuozitate, atatea recitaluri frizand limita bunului simt comun, atatea valsuri extreme pe muchia prapastiei precum in cei 20 de ani petrecuti de Michael Schumacher in F1.
Marele Premiu al Monaco 1997 – Regenmeister reîncărcat
“Primele tururi au fost absolut extraordinare.Era incredibil de alunecos”
Damon Hill
“Parcă se mergea pe gheaţă”
Rubens Barrichello
“Totul a mers perfect pentru mine azi. Am utilizat anvelopele potrivite, iar echipa a ales strategia optimă. Cu puţin timp înainte de start am decis să schimb maşinile şi să o aleg pe cea de rezervă. În mod realist, nu am crezut că pot câştiga azi, m-am gândit că un loc secund ar fi totuşi posibil, dar pe ploaie orice se poate întâmpla.”
Michael Schumacher
A fost o cursă pe care Michael a câştigat-o în primul rând cu capul, chiar dacă la prima vedere abilitatea sa pe pistă umedă a părut factorul decisv.
În calificări scosese totul dintr-o maşină numai medie ca performanţă, şi având carenţe aerodinamice importante, dar o aderenţă mecanică bună. Un loc 2 pe grilă era o performanţă senzaţională, având în vedere că maşina Williams-Renault FW19 era cu cel puţin jumătate de secundă mai rapidă aici şi cu aproape 1 secundă pe un circuit normal. Şi ecartul faţă de poleman-ul Frentzen era de numai 0.019 secunde!
“Am fost puţin surprins de acest tur, va comenta pilotul german…Am tras la maxim, dar m-am confruntat cu o subvirare pronunţată în Casino şi Mirabeau”.
Şi aşa ajungem la ziua cursei. Până atunci vremea fusese frumoasă, cerul permanent senin, dar după warm-up norii s-au strâns deasupra minusculului principat şi cu jumătate de oră înainte de start au apărut primele picături de ploaie. În acest moment toate strategiile au luat-o razna. Schumi iese rapid de la standuri şi ia o decizie pivotală. Maşina sa e setată pentru pistă uscată, apoi efectuează turul de formare, dar nu se aşază pe grilă ci revine la boxe. Între timp, maşina de rezervă e setată pentru condiţii mixte şi echipată cu anvelope intermediare. La volanul acesteia el efectuează al doilea tur de instalare şi, mulţumit de reacţiile monopostului se îndreaptă către grila de start.
Majoritatea echipelor au ales să-şi echipeze maşinile cu pneuri intermediare, mai puţin Williams. Trăind poate în trecut (cu gândul la victoria superbă a lui Rosberg din 1983) au făcut o alegere cel puţin riscantă, chiar deplasată: cele două monoposturi sunt încălţate cu slick-uri. Explicaţia?
“Am insistat pe acest punct. Aşa se întâmplă uneori. A funcţionat pentru noi în 1983, dar de data asta s-a dovedit o decizie greşită” a explicat Frank Williams.
În aceste condiţii, a fost o formalitate pentru Schumacher să surclaseze cele două maşini dominante ale lui Frentzen şi Villeneuve la start, dar rata la care s-a desprins de ceilalţi piloţi cu maşini setate asemănător a fost una orbitoare, nefirească. Să urmărim pe scurt momentele esenţiale ale acestui galop fantastic.
Partea I. Incredibilul sprint
În primele 20 de minute ale întrecerii Michael a părut desprins din alt film. Modul în care Ferrari-ul cu numărul 5 a rulat atunci are reminescenţe cu evoluţia originalului Regenmeister, Rudolf Caracciola, la MP al Germaniei 1931, stilul feroce de atac total preluat parcă de la nemuritorii maeştrii Lancia şi Boillot stârnind admiraţie atât în tribune cât şi la masa ziariştilor.
La finele primului tur avansul său faţă de pluton este de 6.654s, în turul doi creşte la 11.5s, pentru ca în al treilea tur să urce la 15.718s. Schumi rulează acum în 1m54s – 1m55s pe tur, pe când niciun alt pilot nu poate coborî sub 2 min pe tur. A patra învârteală pe străzile din Principat şi ploaia se înteţeşte. Germanul simte imediat şi reduce prevăzător ritmul, câştigând numai o secundă. Apoi cavalcada continuă netulburată: 22.121s avans în turul 5, mărit la 27.576s în turul 7 când stabileşte şi “fastest lap”: 1m53.346s.
Este momentul în care Barrichello, propulsat de excelentele pneuri Bridgestone, superioare celor Goodyear în aceste condiţii, urcă pe locul secund. Începând de acum, Schumacher, informat de Ross Brawn de ecartul substanţial reduce strocul, câştigând totuşi între jumătate de secundă şi o secundă pe tur în acest proces. Nu mai comite excese în stilul de la Barcelona 1996, dar, din când în când forţează uşor pentru plăcerea sa personală. Atunci ochiul iubitorului de pilotaj pur este din nou încântat cu nişte derapaje ceva mai moderate printre glisierele neiertătoare, volanul e mânuit parcă mai nervos, maşina e strunită a la Gilles Villeneuve, doar că mai puţin brutal. În a 13-a buclă diferenţa între primii doi clasaţi era de 31 de secunde şi creştea încet dar constant.
Partea aII-a. Cruise controlDeşi e puţin reţinut de Villeneuve, prins cu un tur din urmă, dar încăpăţânat şi cedând cu greu în faţa steagurilor albastre, Schumi îşi crează până la unica sa oprire la boxe (turul 32) un tampon de 41.4 secunde. Revine de la standuri tot în poziţia de lider, începând să pună iar teren între el şi Barrichello ce încă nu efectuase oprirea planificată.
De la 21 de secunde în turul 37 distanţa creşte la 29, apoi brazilianul intră la standuri, revenind la aproape un minut în spatele germanului. Conducând mai rapid decât orice alt pilot de pe circuit, dar nu atât de nebuneşte ca în prima parte, Schumi merge constant în 1m54s -1m55s, cu aproximativ o secundă şi jumătate mai lent decât rula în primele tururi, dar totuşi cu peste o secundă mai rapid decât oricine. Este de menţionat că toţi piloţii au stabilit cei mai buni timpi ai lor în primele 5-6 tururi când pista era puţin udă. Cu excepţia lui Michael care coborâse până la 1m53.315s în turul 26, când pista era inundată complet!
În ritmul acesta de metronom ecartul creşte până la 80 de secunde, apoi, în turul 53 un fior trece prin boxele Ferrari: în St. Devote pilotul lor numărul unu ratează punctul de frânare, dar nu bruschează, zăreşte cu coada ochiului o zonă de eşapare, iese pe acolo şi nu pierde decât câteva secunde. Apoi continuă în aceeaşi manieră. Datorită condiţiilor meteo este atinsă limita de 2 ore în interiorul căreia trebuia să se desfăşoare cursa, si, la intrarea în al 62-lea tur, Schumacher încetineşte enorm, pentru a se asigura că acesta este şi ultimul tur parcurs.
În final, trece linia de sosire cu un avans de 53 de secunde, după o întrecere pe care o condusese din primul până în ultimul viraj, demolând pur şi simplu concurenţa. O performanţă judicios măsurată, în care am văzut şi demonstraţii de pilotaj la limită, dar şi o reţinere în a umili adversarii, aşa cum o făcuse în trecut.
O cursă câştigată în egală măsură atât cu capul cât şi cu inima.
Advertisements Share this:
