Copacul

Ca sa dobandesti priceperi, trebuie sa darami tot atat cat cladesti.

……………….

Daca nu-i folosit, fierul rugineste, lemnaria se macina, omul pacatuieste. Deci trebuie sa muncim.

………………………..

Viata e suma alegerilor pe care nu le faci, drumurilor dupa care tanjesti, insa nu le urmezi.

……………..

Dumnezeu se oglindeste in oameni.

Iubirea se oglindeste in durere.

Adevarul se oglindeste in povesti.

……………………….

In rai crestea un copac ce nu se asemuia cu nici un altul de pe pamant. Crengile ii erau stravezii, radacinile lui sugeau lapte in loc de apa, iar trunchiul ii stralucea de parca ar fi fost acoperit de gheata, insa cand te apropiai, nu era rece, nu era rece deloc. Pe fiecare frunza a acestui copac era scris numele unui om. O data pe an, in luna Sha’aban, in noaptea dintre ziua a paisprezecea si a cincisprezecea, toti ingerii se strangeau in cerc in jurul lui. Bateau toti odata din aripi, starnind astfel un vant puternic care scutura crengile. Incet-incet, unele frunze cadeau. Uneori, unei frunze ii lua ceva vreme sa ajunga jos. Alteori cadea repede, cat ai clipi din ochi. Iar cand frunza se aseza pe pamant, omul al carui nume era scris pe ea isi dadea ultima suflare. De aceea inteleptii si invatatii nu calcau niciodata pe vreo frunza uscata, ca nu cumva sa poarte sufletul vreunui om undeva.

Sursa: Elif Shafak – Ucenicul arhitectului

• Facebook
• Twitter
• Email