Editura: Herg Benet
Anul apariției: 2017
Dark Fantasy a însemnat o noutate pentru mine atât în ultimele zile din 2017, cât și în primele zile din 2018, când nerăbdarea și-a făcut simțită prezența și, pur și simplu, nu am mai rezistat. Am gustat din absolut fiecare element în parte, am încercat să-l deosebesc de ceea ce am citit până acum, ce am mai experimentat, și cam de fiecare dată m-a surprins într-un mod extrem de plăcut.
Al doilea volum al duologiei, Duetul nostru întunecat, continuă povestea lui August și Kate, cu personaje noi și situații neprevăzute, întocmai cum s-a întâmplat și în prima carte. De data asta, însă, lucrurile nu mai sunt atât de ușoare și de simple, liniștite precum marea în cele mai bune momente, ci sunt învolburate și agitate.
La finalul primului volum, Kate Harker s-a decis să părăsească Verity și să caute refugiu într-un oraș în care nimeni nu-i știa numele adevărat, un oraș precum Prosperity, unde Callum Harker nu a existat vreodată, iar monștrii se găseau doar în poveștile pentru adormit copiii. Dar și Prosperity are secretele sale, iar Kate este atrasă de ele ca de magnet.
August Flynn este la fel de dispus să salveze Verity, chiar și după moartea lui Callum Harker și a lui Sloan, însă a renunțat definitiv la ideea de a se comporta precum un om și își însușește adevărata origine.
Este un monstru, iar el o știe. O știe toată lumea.
— Nu are legătură cu ce ești, August, are legătură cu cine, și acel băiat stupid, visător – aia nu a fost o greșeală sau o deziluzie sau o risipă de energie. Erai tu.
Dacă în urmă cu șase luni, Verity era divizat în Nord și Sud, în teritoriul lui Leo Flynn și cel al lui Callum Harker, acum este un oraș în care Malchaii și Corsaii nu au niciun conducător, iar singurii care pot face ceva în privința lor sunt Sunaii.
August, Soro și Ilsa.
În vreme ce August devine o parte din Brigadă, în locul fratelui său, Kate vânează monștrii în Prosperity, ajutată de un grup de adolescenți care coordonează operațiunile. Într-una din misiunile sale, mintea lui Kate este modelată de un monstru pe care nu l-a mai înfruntat vreodată, iar asta o face să revină în Verity și să ceară ajutorul lui August.
Ce nu știe Kate, însă, e că August s-a schimbat. Îl cunoștea pe băiatul firav ce se agăța de cutia în care își ținea vioara, dar nu îl cunoaște pe bărbatul care luptă pentru normalitatea orașului său. Este schimbat, diferit, și nu are de gând să renunțe la monstrul din el ca să redevină băiatul din urmă cu șase luni.
Mai ales când adevărata teroare nu o reprezenta Callum Harker, ci Malchaiul Sloan, și nu când umbra lui Kate Harker prinde viață cu cele mai negre gânduri.
Exista un loc ciudat, între a ști și a nu ști. Un loc unde lucrurile puteau trăi în spatele minții tale fără să îți îngreuneze inima.
Mă obișnuisem cu umbrele și întunericul, cu sarcasmul câtorva dintre personaje, cu caracterul lor acid, cu pericolul ce pândea pe la colțuri, cu muzica transmisă de August și zâmbetele viclene strecurate de Kate. N-am intuit transformările lor, în special ceea ce a devenit August, și au fost momente confuze când nu știam dacă asta îmi place sau îmi displace, dacă schimbarea lui August întoarce cartea pe dos, într-un mod favorabil sau nu. M-am gândit, totuși, că a fost esențială. Bună sau rea, evoluția lui August s-a încadrat perfect în roman, a adus plusuri, a eliminat minusurile, a ridicat acest dark fantasy pe un pedestal pe care vrei să-l escaladezi ca să ajungi cât mai aproape de el și să simți că participi în acțiunea desfășurată.
Kate, pe cealaltă parte, a avut o schimbare care, cel puțin pentru mine, a scârțâit pe alocuri, a făcut romanul să se încline pentru că nu-mi inspira senzația de confort, ci pustietate, izolare. Personajul ei înțepător s-a păstrat, amplificat uneori de către demonii interiori, dar menținea o panică ce s-a clarificat în ultimele pagini. Simți angoasă. Parcă te strânge inima, anticipând același întuneric în care ai fost aruncat în primul volum.
August și Kate s-au completat reciproc. Nu ești rostogolit într-o idilă romantică, ci într-o relație de prietenie care te face să zâmbești, pe care o strângi la piept, care îți asigură un viitor promițător pentru amândoi. Umanitatea lui August a scăzut de la plecarea lui Kate, dar revenirea ei îi aduce aminte de vremurile când își dorea să fie om, când își dorea să fie una dintre persoanele obișnuite care traversau strada, ori care mergeau la magazin sau la școală. Unde Kate mărturisește că simte frica, August este acolo să i-o alunge, dar și s-o protejeze. Cred că asta a fost ce mi-a plăcut cel mai mult la acest volum: impulsul lui August de a o ține pe Kate în siguranță.
Cumva, la final, am sperat că nu se va opri la stadiul de duologie, deși știam că nu va exista un al treilea volum, apoi, după ce am reflectat îndeajuns, am realizat că orice alt final ar fi fost nepotrivit. După cum a precizat însăși autoarea, „chiar și sfârșiturile pline de speranță au un preț”, iar eu nu am de gând să o contrazic.
Am ascultat duetul celor doi, negru și roșu, plin de umbre și de lumină, cu sunete și cu tăcere crudă, înnegrit de monștri reali și palpabili, dar ațâțat de cei interiori. Monștrii ce au sălășluit în adâncul lor au fost cei pe care au trebuit să-i învingă cu adevărat, cei pe care și i-au asumat și înfrânt, cei care au răpit din puterea lor și totodată care i-au determinat să lupte pentru libertate. Dacă este vreo lecție din acest volum pe care trebuie să ți-o notezi, aceea este că umbrele nu sunt nemuritoare, iar lumina poate pătrunde prin ele. Nu trebuie decât s-o cauți.
Deveni un instrument de sfârșire, o piesă muzicală, notele ieșind în vreme ce întunericul se înfășura în jurul mâinilor sale și fumul îi înghițea degetele și se urca pe încheieturile sale, acel celălalt sine descojindu-l, tăindu-l centimetru cu centimetru.
Advertisements Share:
![katcr-e1481815288964[1]](/ai/004/346/4346.png)
